Autorul atacului din Vitan rămâne în arest încă 30 de zile

Autorul atacului din Vitan rămâne în arest încă 30 de zile
Publicat: 14/01/2014, 14:17
Actualizat: 07/02/2019, 02:21

Vitalie Proca a fost dus din arestul Secției 6 de Poliție la Tribunalul București, unde s-a judecat propunerea procurorilor de prelungire cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă emis pe numele acestuia.

Instanța a admis cererea procurorilor, Vitalie Proca putând să conteste decizia la Curtea de Apel București. Mandatul de arestare preventivă în cazul lui Proca a fost prelungit din 17 ianuarie până în 15 februarie.

Vitalie Proca a fost extrădat din Moscova în 18 noiembrie 2013. În aceeași zi, Tribunalul București a confirmat mandatul de arestare preventivă emis în 18 ianuarie 2013 pe numele lui Vitalie Proca, în dosarul în care este cercetat pentru atacul armat din cartierul Vitan din Capitală.

În dosarul privind atacul armat din cartierul Vitan din Capitală, procurorii Parchetului Tribunalului București i-au trimis în judecată, la 1 august 2013, în stare de arest preventiv, pe frații Anton-Bogdan și Nicolae-Răzvan Mararu, ambii acuzați de instigare la tentativă de omor calificat și instigare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Bogdan și Răzvan Mararu au fost arestați în 13 februarie 2013, fiind acuzați că, în toamna anului 2012, l-au pus pe Vitalie Proca să-l ucidă pe Dumitru Puiu Mironescu, pentru a se răzbuna.

Totodată, procurorii continuă cercetările, într-un dosar separat, față de Vitalie Proca și Ion Druță, pe numele cărora au fost emise mandate de arestare în lipsă.

În 26 noiembrie 2012, pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală, Vitalie Proca l-a împușcat în cap și în piept, cu un automat Kalașnikov și un pistol Makarov, pe Răzvan Isăilă, în vârstă de 26 de ani, pe care l-a confundat cu Puiu Mironescu. Isăilă a fost dus atunci la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, unde a fost salvat după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Parchetul Tribunalului București a dispus, în 17 ianuarie 2013, începerea urmăririi penale față de Vitalie Proca, pentru tentativă de omor calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Proca a fost prins în 6 februarie 2013 la Moscova, în baza unui mandat emis în 18 ianuarie 2013 de Tribunalul București. Acesta era căutat și de Scotland Yard, pentru o tentativă de omor asupra bancherului rus German Gorbunțov, pe care l-a împușcat, de șase ori, la Londra, cu o armă semiautomată.

În 5 iulie 2013, procurorii au extins cercetările în cazul atacului armat din cartierul Vitan, dispunând începerea urmăririi penale și în cazul lui Ion Druță, zis „Vanea”, cetățean moldovean, pentru complicitate la tentativă de omor calificat și complicitate la nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Ion Druță este acuzat că, la cererea fraților Mararu, l-a angajat pe Vitalie Proca pentru uciderea lui Dumitru Puiu Mironescu, l-a adus în România și i-a transmis informațiile pentru executarea faptei.

În 6 iulie 2013, Tribunalul București a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Ion Druță, la solicitarea procurorilor. Totodată, instanța a emis pentru Ion Druță un mandat european de arestare și un mandat de urmărire internațională. Ion Druță a fost prins în 12 iulie 2013, în Republica Moldova, potrivit procurorilor Parchetului Capitalei.

Anchetatorii au stabilit că, în toamna anului 2012, pe fondul unui conflict mai vechi, Bogdan și Răzvan Mararu, prin intermediul lui Ion Druță, l-au angajat pe Vitalie Proca, cetățean moldovean, „asasin profesionist”, pentru a-l ucide pe Mironescu.

Ion Druță a mers în localitatea Roznov, în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2012, la domiciliul lui Răzvan Mararu, unde acesta și fratele lui Bogdan i-au spus că vor să angajeze un asasin plătit pentru uciderea lui Dumitru Mironescu. Ulterior, Răzvan Mararu a păstrat legătura telefonic cu Ion Druță, susțin anchetatorii.

În urma discuțiilor cu frații Mararu, Ion Druță i-a facilitat lui Vitalie Proca obținerea vizei de ședere în România, invitația necesară obținerii acestei vize fiind făcută de către martorul P.I., un apropiat al lui Druță. Proca a intrat în România la 14 noiembrie 2012, prin vama Sculeni, județul Iași, au precizat procurorii.

În 16 noiembrie 2012, Druță s-a întors în Republica Moldova, de unde a asigurat comunicarea dintre frații Mararu și Proca.

După plecarea lui Ion Druță, Proca l-a confundat pe Dumitru Mironescu cu Răzvan Isăilă, pe care l-a urmărit în perioada 16-26 noiembrie 2012, în zona imobilului acestuia, din strada Ion Morțun, Sector 3.

„Ulterior, în seara de 26 noiembrie 2012, în jurul orelor 18.10, rulând cu viteză redusă cu autoturismul marca Audi A6, de culoare gri metalizat, cu nr. de înmatriculare CC 2756 PB, inc. Proca Vitalie a executat mai multe focuri de armă cu pistolul mitralieră AK74, asupra părții vătămate I.M.N.R. – care tocmai parca autoturismul marca Mercedes clasa E, cu nr. de înmatriculare B-811-MIR în parcarea de reședință – după care, observând că aceasta nu a decedat, a coborât din autoturism și, folosind pistolul Makarov calibrul 9 mm pe care îl avea asupra sa, s-a îndreptat către partea vătămată și a executat mai multe focuri de armă asupra sa prin geamul portierei dreapta și parbriz. Apoi a aruncat armele folosite la locul atacului, s-a urcat în autoturismul cu care venise și a fugit de la fața locului”, potrivit procurorilor.

În 27 noiembrie 2012, Vitalie Proca a plecat din București spre Iași cu un microbuz de transport public, iar pe 2 decembrie a ieșit din România, prin vama Sculeni.

În urma atacului armat din 26 noiembrie 2012, din cartierul Vitan din Capitală, comandat de frații Mararu, Puiu Mironescu a plănuit un atentat, pentru a-l ucide pe Bogdan Mararu. Astfel, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie, în jurul orelor 02.20, la comanda lui Mironescu, mai multe persoane au amplasat un dispozitivul exploziv sub autoturismul lui Bogdan Mararu, fratele lui Gheorghiță Mararu, asasinat în noiembrie 2010.

Dumitru Mironescu a fost acuzat că a comandat asasinarea lui Bogdan Mararu, fiind trimis în judecată de procurorii DIICOT, alături de cinci persoane care în noaptea de 10 spre 11 ianuarie au pus un dispozitiv exploziv sub mașina lui Mararu.

În 14 noiembrie 2010, fratele lui Bogdan și Răzvan Mararu, Gheorghiță, lider al lumii interlope nemțene, a fost ucis într-o cafenea din Piatra Neamț, iar asasinarea acestuia a generat ample dezvăluiri care au provocat cel mai mare scandal din Ministerul de Interne, soldat cu destituirea șefului Poliției Române Petre Tobă și a secretarului de stat Dan Fătuloiu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal